Se misca singura, iar localnicii au pus o cruce ca sa-i apere de spiritele rele. Cum se explica misterul Pietrei Dracului!

         O stanca solitara aflata la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui, la cativa kilometri de statiunea Durau, a captat atentia si a starnit imaginatia localnicilor care au tesut in jurul ei legende cu draci, capcauni si un pariu pus cu Dumnezeu.

                            

            Unii spun ca aceasta si-ar schimba noaptea pozitia, iar altii cred ca Diavolul ar continua sa o viziteze si sa se aseze in varful ei, moment in care focurile se sting, iar animalele si pasarile tac.

           “Piatra Dracului”, aflata la coada lacului de acumulare Izvorului Muntelui de pe raul Bistrita, este un monument al naturii cu statut de rezervatie naturala. Stanca are o inaltime de 23 de metri si este amplasata pe o terasa la cativa metri deasupra nivelului apei. O poti vedea cel mai bine atunci cand treci viaductul care traverseaza lacul de acumulare.

                        

A scapat-o diavolul!

             Localnicii au mai multe legende legate de Piatra Dracului, arata Descopera.ro. Prima dintre acestea vorbeste despre un pariu facut de Diavol cu Dumnezeu. Diavolul voia sa obtina controlul asupra omenirii si l-a convins pe Dumnezeu sa puna un pariu cu el pentru a-si atinge scopul. El s-a laudat ca va putea fura stanca aflata in varful Ceahlaului si i-o va putea aduce pana in zori. Diavolul a reusit sa o desprinda de pe munte, dar in timp ce incerca sa o aduca a auzit cantecul cocosilor de la rasaritul soarelui, s-a sperit si a scapat-o. inca mai incearca sa o miste din loc, spun localnicii, dar nu reuseste niciodata mai mult de cativa centimetri. Asa s-a ajuns sa se creada ca Piatra Dracului isi modifica pozitia in timpului noptii, lucru explicat de specialisti ca fiind, de fapt, o iluzie optica aparuta prin marirea sau micsorarea debitului apei.

                                    

                           

Focurile se sting, iar animalele si pasarile tac

              O alta legenda vorbeste despre supararea lui Dumnezeu asupra oamenilor, care prin comportamentul lor il dezamagisera. Atunci, Diavolul i-a propus acestuia sa ii pedepseasca printr-un potop asemenea celui din vremea lui Noe. Asa spera el sa castige lumea. O furtuna puternica a pornit si Diavolul a vrut sa opreasca cursul Bistritei cu o stanca desprisa din Ceahlau si astfel sa-i inece pe oameni. Desi a reusit sa ia stanca si sa plece cu ea in zbor, Satana si-a pierdut puterile la auzul cantecul cocosilor, care anunta ca noaptea se termina, si a scapat-o. Potopul a distrus casele localnicilor, dar stanca nu s-a clintit in fata apelor. Din cand in cand, Diavolul se mai intoarce la ea si se aseaza in varf. Atunci, ca prin vraja, toate focurile se sting, iar animalele si pasarile tac. Aceasta legenda apare si in scrierile lui Alecu Russo.

Legenda capcaunului

              A treia legenda legata de Piatra Dracului vorbeste despre un capcaun care traia pe Ceahlau. El ademenea tinerele pe platoul muntelui si le transforma in stane de piatra. Un tata al carei fiica fusese rapita de capcaun a adunat mai multi localnici si a mers sa il pandeasca pe capcaun cu dorinta de a-l nimici. Furios, capcaunul a asteptat caderea noptii, care a venit odata cu o furtuna puternica, a smuls o stanca de pe Ceahlau si a incercat sa o arunce peste satul razvratitilor. El a scapat insa piatra in afara satului, dupa ce duhul bun al Ceahlaului, infatisat ca un tanar voinic calare pe un cal inaripat, l-a izbit cu spada peste gheare.

              Pentru a se feri de spiritele rele din legende, localnicii au asezat pe varful Pietrei Dracului o cruce, la care se pot inchina toti trecatorii. Piatra Dracului mai este cunoscuta si ca Piatra Teiului, pe varful acesteia crescand la un moment dat un tei.

sursa: efemeride.ro

Misterul tunelurilor pe sub Marea Neagră care leagă România de Turcia

       Într-o cronică, scrisă înaintea Primului Război Mondial, este relatată o poveste stranie în care se vorbește despre cum țăranii din Dobrogea foloseau tuneluri subterane de mii de kilometri pe sub Marea Neagră pentru a duce oile în Turcia.

                                        

     Negoțul cu oi era înfloritor înaintea izbucnirii Primului Război Mondial. Dobrogenii creșteau mii de oi pentru a le duce în Imperiul Otoman și a câștiga bani frumoși. Interesant este faptul că exportul nu se realiza nici pe uscat și nici cu vasele, ci prin două tuneluri de dimensiuni impresionante pe sub Marea Neagră.

      Conform relatării dintr-o cronică de peste 100 de ani, din sudul Dobrogei actuale și din Cadrilater pornesc două tuneluri subterane care traversează Marea Neagră. Acestea erau folosite cu precădere de țărani pentru a-și transporta turmele de oi în Imperiul Otoman și în țările din Peninsula Asia Mică.

Nu se poate spune cu exactitate cine a construit aceste două tuneluri și nici motivul pentru care ele traversează prin subteran Marea Neagră. Interesant este faptul că în timpul războiului gurile de acces ale celor două tuneluri au fost astupate din motive de siguranță națională și au fost păzite cu străşnicie. Se mai spune că securitatea din perioada comunistă era la curent cu existența acestor tuneluri megalitice și nu lăsa pe nimeni să se apropie de ele. De ce?

     În anii 80, soldații care erau concentrați la muncă pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, din pură întâmplare au descoperit o altă gură de acces ale tunelurilor cu pricina. Ea se află într-un cimitir din Murfatlar și a fost folosită în nenumărate rânduri de muncitorii de la canal pentru a trece în Bulgaria în mod regulat.

 

    Misterul acestor două tuneluri este unul fascinant, în condițiile în care se presupune că aceste construcții au fost realizate cu mii de ani înaintea erei noastre, probabil de către o civilizație extrem de avansată din punct de vedere tehnologic pentru că altfel nu se poate explica complexitatea construcției unor asemenea tuneluri pe sub o mare întreagă.

sursa: efemeride.ro

Un vechi mason din România face dezvăluiri BOMBĂ! Adevărul despre zona Bucegi

                                

      Este vorba despre Geoffrey Popescu, un mason de origine română, de rangul 33 din Marea Lojă Reunită a Scoției și Irlandei. Înainte de a muri, acesta a făcut o serie de dezvăluiri despre zona Bucegi, care te pot pune pe gânduri serios.

       Cunoscută de către fenomenologi și de către oamenii locului ca o zonă de confluență a unor energii tulburătoare, platoul Bucegilor a reprezentat un loc care multora le stârnea teamă.

În anul 2006, Geoffrey Popescu, aflat pe patul de moarte, într-un spital secret destinat elitei Lumii, a lasat mai multe scrieri despre tunelurile din Bucegi, o rețea de galerii secrete care se pare că duc către un panou de siguranță pentru energiile ezoterice ale Lumii.

         „Mi-a explicat, și trebuie să înțelegeți că îmi risc viața dezvăluind asta, că masonii stăpânesc anumite energii telurice despre care știința abia începe să afle. Este vorba despre energii care pot schimba binele în rău, vremea bună în vremea rea, sănătate în boală și așa mai departe.

Fiecare corp are energia sa, inclusiv corpul uman, energie care rezonează și se vede uneori sub forma chakrelor. Ei bine și Pământul are astfel de energii, la o scară mult mai mare.”

      Se crede că aceste energii ar fi bine canalizate de masoni, prin intermediul unor conducte naturale sau artificiale.Însă, pentru a preveni scurtcircuitarea conductelor energetice, civilizațiile avansate care locuia cu mult timp înainte pe Pământ au construit un panou de siguranțe.

     „Dacii au fost un popor care au știut să folosească aceste energii. Avem dovezi directe, arheologice. Însă ei nu erau racordați la panoul de siguranțe al lumii fiindcă nu au solicitat niciodată branșarea. Practic dacii ‘furau’ energii ezoterice.” spune biograful masonului decedat.

sursa:  http://a1.ro

Brăţările radionice ale dacilor

                                  Brăţările dacice descoperite de „braconierii arheologici” pe Culmea Căprăreaţa, la est de incinta sacră a Sarmisegetusei, aveau proprietăţi radionice.
 
        Conform unor specialişti militari in psihotronică şi război radioelectronic, ele alcătuiau un dispozitiv radionic, folosit de sacerdoţi .

                                      

„7”, numărul magic

       Folosind un aparat de detecţie a metalelor marca “Spectrum Wait”, „braconierii” din Deva au reuşit ceea ce arheologii n-au reuşit niciodată, descoperirea unor gropi sacre care demonstrează incă o dată cunostintele extraordinare ale castei preoţilor daci. Cercetătorul Florin Medeleţ a fost primul care, cercetând 25 de brăţări spiralate de argint, descoperite in imprejurimile Sarmisegetusei, a remarcat că acestea depăşeau sensul strict de podoabe, incadrându-le in „domeniul ritualico-magic”. Brăţările studiate erau terminate la ambele extremităţi cu capete de şarpe, urmate de 7 palmete infăţisând „pomul vieţii”. La fel cum sunt şi brăţările de aur recent descoperite. „7” este şi modulul numeric folosit la construirea sanctuarului mare, care are 30 de formatiuni a câte 7 stâlpi.

                                       

Comoara de sub lespezi

       Conform declaratiei dată la poliţie de câtre săpători, in zona culmii “Căprăreaţa” – punct arheologic al sitului „Sarmizegetusa Regia” – „la distanţa de 5 metri de o stâncă aflată pe panta muntelui, s-a descoperit o lespede de piatră sub care se afla o groapă triunghiulară, cu dimensiunile de 50x50x60 cm, având pereţii placaţi cu lespezi de piatră.
                                         
In interiorul acesteia, după evacuarea pământului, s-au descoperit zece brăţări spiralice  din aur masiv asezate perechi, câte două, respectiv câte o brăţară mai mică introdusă intr-una mai mare; trei perechi de câte două brăţări erau aşezate vertical, iar alte două perechi de câte două brăţări erau asezate orizontal, la nivel inferior, separate de primele printr-un strat de pământ”.


                                                     

Misterele cultului solar

          Ulterior, in zona bazinelor de apă de pe pârâul Godeanu, la poalele culmii Căprăreaţa, alţi săpători neautorizati au mai localizat o groapă sacră, amenajată cu lespezi de piatră, deteriorată, in care au descoperit două brăţări de tipul celor descrise mai sus. In ziua următoare, tot pe o pantă a culmii Căprăreaţa, acestia au descoperit o a treia groapă triunghiulară de cult, in care au declarat că au găsit alte trei brăţări din aur. Toate cântărind peste un kilogram.
          Cele trei gropi de cult erau amplasate intr-un triunghi imaginar cu vârful in jos, două pe panta culmii, iar a treia la poale, la est de incinta sacră unde se oficiau misterele cultului solar. Conform cercetătorului  Gheorghe Serbana, denumirea culmii burduşită cu brăţările masive nu vine de la capra, ci de la Cap (de) Ra, zeul soarelui, al cărui cult era celebrat la Sarmisegetusa si care nu este exclusiv zeu egiptean. In afară de casta preotilor, in misterele cultelor Soarelui erau initiati si războinicii si capii familiilor aristocratice, şarpele fiind emblema religioasă, lupul al castelor de luptatori, iar ursul al familiilor aristocratice. De sărbătorile solstitiale, la aceste mistere participa si poporul.

Sistem energetic de mare putere

            Observând schita „inginerească” a gropii de cult, un triunghi isoscel format din lespezi de piatră ce contineau cinci „bobine” din aur despartite printr-un strat de pamant, câţiva specialisti in război radioelectronic de la Academia Militara, au recunoscut imediat o „cutie de rezonanta”. Dar cand au aflat ca este vorba despre mult controversatele brăţări dacice, au cerut mai mult timp si detalii tehnice: număr de spire, grosime, inăltime etc. Acum, in urma recuperării câtorva brăţări, col.dr. Emil Strainu, specialist in psihotronică si război radioelectronic, si-a facut o părere preliminară: pe Căprăreaţa se află un sistem de dispozitive radionice de mare putere.

Dirijarea energiei radionice
 
         Conform col. dr. Emil Strainu, „cele trei dispozitive puteau focaliza, concentra si dirija energiile subtile”, unele brăţări actionând ca bobine Tesla, captatoare de energie radionică. „Brăţările, amplasate intr-o cutie de rezonanţă, jucau rolul de circuite oscilante si transformatoare de frecvenţă, putând induce maselor stări benefice sau negative, in functie de ceea ce doreau sacerdoţii care actionau dispozitivele, prin fluxuri radionice emise de la distanţă”, subliniaza col.dr. Străinu. De exemplu, se putea induce luptătorilor stări de mânie si curaj nebunesc. Aşa şi vorbesc anticii despre războinicii daci, acţionând pe câmpul de luptă fără teamă, asemenea lupilor. Mircea Eliade, care a studiat indelung mitologia populară românească, vorbeste si despre puterea miraculoasă a războinicilor de se transforma ritual in lupi. Eliade era de părere că războinicii se constituisera intr-o intr-o confrerie de luptãtori, la intrunirile cărora se oficiau ritualuri sacre, luptătorii fiind posedaţi de spiritele lupilor, ceea ce avea să fie denumit ulterior „furor heroicus”. Nenumărate triburi cu nume de lupi sunt atestate si in regiuni mai indepărtate, in Spania (Loukentioi si Lucenses), in Galicia celtiberica, in Irlanda si Anglia. Cam pe unde au ajuns luptătorii-lupi, având ca steag de luptă şarpele cu cap de lup.

Spirala, şarpele totemic
                                              
         Printre totemurile dacilor, trebuie menţionat şi şarpele, in forma lui naturală sau in cea fantastica, de balaur. Sarpele in forma naturala, ca animal consacrat Soarelui si care reprezenta energia inmagazinata, spiralata, a fost folosit ca simbol din cele mai vechi timpuri, pe ceramica sacra, apoi de catre casta razboinica, pe scuturi si coifuri. Sarpele fantastic, incoronat, cum avea sa fie folosit si de faraonii egipteni, a fost considerat de arheologi, un animal simbolic al localnicilor din Carpati incă din perioada culturii Hallstatt. Figurarea iconografică a Cavalerului trac mosteneste in reprezentarea arborelui sacru incolocit de un sarpe caracteristica totemică antică din epoca predacică.


Tratamentele radionice

                 Energia radionică manevrată de preotii daci prin aceste sisteme spiralate putea fi folosită si in scopuri terapeutice. Preotii daci erau recunoscuti ca cei mai buni lecuitori ai lumii antice. Pentru specialistii in terapii radionice din ziua de azi, „podoabele” dacice, brăţări spiralate sau sub forma de spirală strânsă ca o rozetă sunt tot atâtea instrumente radionice cu efect curativ. In practică, obiectivul radionicii este ide a intări sistemul imunitar al omului si de a creste capacităţile organismului de autovindecare , ajutand la inlăturarea influentelor factorilor toxici, influentelor la nivel emotional si psihologic. Totodata, creste potentialul energetic al pacientului, in sensul dobandirii unei stari de bine, nu numai la nivel fizic, ci si emotional, mintal si spiritual. Adica, exact cum se spunea despre vindecatorii daci, acestia lecuiau si trupul si sufletul, altminteri vindecarea nu ar fi fost completa. Radionica sustine ca fiecare persoana dispune de o forta vitala sau camp energetic, care, atunci cand este tulburat, produce manifestari si simptome de boala in corpul fizic. Tratamentele radionice incearca sa alinieze, sa regleze campul energetic personal, actiune cunoscuta ca „normalizare”. Radionica a fost promovată in timpurile noastre de dr.Albert Abrams (1863-1924) si s-a dezvoltat  datorită unor practicieni renumiti precum dr.Ruth Drown (USA), Sir George de la Warr, David Tansley si Malcom Rae (Anglia).

„Ratiile” brăţărilor dacice

           Una dintre afirmatiile fundamentale ale lui Abrams este că tot ceea ce exista intr-o formă sau alta are o „semnătură vibrationala unică”. Aceste semnaturi sunt reprezentate in radionica printr-o serie de coduri numerice, asa numitele „rate” radionice. Dr. Albert Abrams considera ca dispozitivele metalice in forma de spirale dublu- concentrice influenteaza  sistemul nervos central. Purtate  ca brăţări, pot avea un efect calmant, echilibrând sistemul nervos, inducând o stare de armonie. Cele de aur lucrează cu cea mai purã si nobilã energie, cea a Soarelui, caruia ii si este consacrat aurul. Inca de pe vremea masagetilor (mileniul II i.C.) se purtau bijuterii spiralate din aur, la maini si la picioare, acestea avand efect benefic asupra organismului. Masagetii, inchinatori exclusiv la Soare, purtau bentite de aur, cu motive serpentiforme si spiralate, cand plecau la razboi. Că preoţii geto-daci cunosteau efectele „bobinelor” ca generatoare de energie vitalã o demonstreaza sofisticatul sistem de pe culmea Căprăreaţa, din incinta sacră de la Sarmizegetusa. Nu se stie cu ce „ratie” radionică lucrau, dar se presupune că intregul sistem concentra in interior energie radionica din mediul inconjurator, ca apoi sã o emane pentru a insufla razboinicilor „furor heroicus”  sau să o reverse asupra mulţimii pentru a o face sa simtă energia cosmică.

sursa: enational.ro

Dacii şi neurochirurgia. Descoperiri arheologice uluitoare atestă că strămoşii noştri stăpâneau medicina avansată

      Triburile geto-dacilor au fost renumite în lumea antică, pentru vitejia lor, dar şi pentru onestitate. „Cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, se referă la daci Herodot. Pe lângă o religie aparte, care propovăduia nemurirea sufletului şi existenţa fericită dincolo de moarte, neamul geto-dac avea, spun atât autorii antici cât şi descoperirile arheologice, o castă sacerdotală foarte pricepută în domeniul medicinei.

       O dezvoltare aparte a avut-o chirurgia, având în vedere şi caracterul războinic al triburilor geto-dace, iar astfel de intervenţii erau frecvente. Mai mult decât atât, există mărturii documentare care arată că medici greci sau romani călătoreau în ţinuturile dacilor pentru a se interesa de remedii şi plante medicinale pentru diferite boli, cerând sfatul preoţilor-vindecători ai dacilor. Vracii-şamani ai dacilor mai erau renumiţi şi pentru descântele care scoteau demonii din oameni.

Operaţii chirurgicale complexe şi intervenţii de neurochirurgie

      Geto-dacii depăşiseră deja nivelul medicinei empirice. Deşi asimilaţi de greci şi romani lumii barbare, preoţii-vindecători ai triburilor dace dovedeau cunoştinţe avansate pentru acele vremuri. Există numeroase dovezi care atestă practicarea chirurgiei de către vindecătorii daci. Aceştia efectuau operaţii complicate, cu ajutorul bisturiului şi chiar intervenţii neurochirugicale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de instrumente, folosite de vindecători daci.

                                                 

 

      De exemplu, la Grădiştea de Munte a fost descoperită în anii ’60 o trusă medicală folosită de vracii daci, care conţinea un bisturiu cu apărătoare de bronz, pensete, o tabletă din tuf vulcanic din silicaţi, care se aşeza pe răni şi ulceraţii ca anti-coagulant şi cicatrizant. Pe lângă acestea, s-au descoperit în acelaşi loc şi borcănaşe pentru alifii. Pentru arheologi era o dovadă care ducea cu gândul la practicarea chirurgiei de către daci.

                                                             Gradistea de munte

       La Piatra Roşie, o altă descoperire din aproximativ aceeaşi perioadă întâreşte această teorie. S-a descoperit un scalpellum din bronz, folosit pentru intervenţii la nivel cutiei craniene.

                                                            Piatra Rosie

      O altă mare descoperire arheologică făcută de către renumitul arheolog Ion Horaţiu Crişan, de această dată în aşezarea de la Poiana vine în sprijinul ideii că dacii practicau chirurgia în secolul î.Hr. Este vorba despre o nouă trusă cu instrumente chirugicale. În interiorul acesteia au fost descoperite pensete de bronz, bisturie cu lamă fină, dar şi sonde medicale.

                     un pandant descoperit la Poiana despre care se spune ca are o vechime de circa 20.000 de ani

        Alături de acestea era o placă de marmură de mici dimensiuni, folosită probabil pentru amestecarea alifiilor. Arheologul Horaţiu Crişan spunea că aceste instrumente au fost procurate din lumea greco-romană, dar atestă un nivel foarte ridicat al medicinei în lumea geto-dacă. Mai mult decât atât, a fost atestată şi practicarea în formă empirică a neurochirurgiei.

În aşezarea de la Poiana s-a descoperit şi un schelet al cărui craniu a fost trepanat. Trepanaţia a fost reuşită şi bolnava a supravieţuit multă vreme după intervenţie. Este foarte probabil ca vindecătorii geto-daci pe lângă trepanaţii să fie efectuat şi alte intervenţii chirurgicale”, scria Ion Horaţiu Crişan, după descoperire în lucrarea ”Spiritualitatea geto-dacilor”.

      Un alt specialist în istoria dacilor confirmă nivelul ridicat al intervenţiilor chirurgicale efectuate de geto-daci. ”Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare ale unei trepanaţii cicatrizate”, preciza şi Hadrian Daicoviciu în ”Dacii”. Şi într-o necropolă getică la Sărata-Monteoru a mai fost găsit un craniu cu trepanaţie.

Dacii, experţi în medicina naturistă

       Atuul vindecătorilor daci a fost însă medicina naturistă, spun istoricii. Erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale şi a efectelor acestora. Medici greci sau romani veneau să înveţe de la vracii geto-daci folosirea plantelor în scopuri medicinale. Un bun exemplu este lucrarea ”De materia medica”, a medicului grec Pedanios Dioscoride. Acesta ar fi efectuat o călătorie în Dacia tocmai pentru a învăţa folosirea plantelor medicinale. În urma acestei experinţe, şi-a scris şi tratatul de medicină.
        O bună dovadă în acest sens o constituie cele peste 21 de nume de plante medicinale păstrate în graiul geto-dac, fără echivalent în lumea greacă şi romană. Ceea ce a învăţat de la vindecători daci şi a transmis mai departe Dioscoride a fost preluat secole de-a rândul de învăţaţi şi medici antici şi mai apoi medievali.

Numele dacice de plante vindecătoare din operele lui Dioscoride şi Pseudo Apuleius oglindesc existenţa la daci a unei botanici medicinale cu îndelungate tradiţii”, preciza istoricul Hadrian Daicoviciu.

       Specialiştii spun că multe dintre tratamentele naturiste, prescrise de medicii daci şi notate de medicul grec, sunt şi astăzi folositoare. ”Indicaţiile terapeutice preconizate de Dioscoride sunt identice cu recomandările medicinei ştiinţifice moderne ori cu întrebuinţările lor populare de astăzi”, preciza şi Horaţiu Crişan. Totodată, este documentată şi folosirea apelor termale de la Călan, Geoagiu şi Băile Herculane, în scopuri terapeutice. 

 Preoţii-vindecători şi elemente de psihiatrie la daci

                                        
        Cei care practicau medicina în Dacia sunt atestaţi de izvoarele antice. Făceau parte dintr-o clasă aparte. Erau preoţi şi medici în acelaşi timp. Se presupune că medicina a luat avânt odată cu generalizarea cultului zalmoxian. Preoţii acestuia erau şi medici. Mai mult decât atât, o revoluţie în societatea dacică, şi la nivelul ştiinţelor a avut loc odată cu Burebista şi apariţia lui Deceneu. Practic acesta din urmă a fost considerat unul dintre cei mai buni preoţi-medici daci. De altfel, importanţa medicului-preot în societatea dacică este dovedită de evoluţia rangurilor.

       După moartea lui Burebista, puterea în statul dac este preluată de aceşti medici-preoţi. Este vorba despre Deceneau şi Comosicus. Aceştia îmbinau elementele şamanice cu medicina. La căpătâiul unui bolnav aplicau şi tratamente practice, fie plante medicinale fie interveneţii chirurgicale, dar practicau şi ritualuri de vindecare, descântece şi încercau să scoată demonii din bolnav. ”Vraciul vindecător, pe lângă descântece, ştia să dreagă fracturi, să facă masaje, să deschidă abcese. El cunoştea efectul tămăduitor al plantelor, al apelor vindecătoare şi multe altele”, spune Ion Horaţiu Crişan, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”.

       Autorii antici arată că preoţii-medici ai dacilor aveau şi noţiuni moderne de medicină, precum consultarea pacientului în ansamblu, dar şi importanţa pe care o dădeau vindecării psihicului, numit de aceştia ”suflet”. Concepţia despre medicină şi importanţa sănătăţii psihicului este descrisă de Platon, care redă discuţia pe care a avut-o cu un medic-preot geto-dac.

Aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui să o întreprindă[…]. Toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revârsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă vrem ca deopotrivă restul trupului şi capul să o ducă bine" scria Platon în ”Dialoguri.

Sursa: www.identitatea.ro

Mărturiile antice, dar şi descoperirile areheologice efectuate în aşezările geto-dace, demonstrează că strămoşii noştri erau experţi în medicină. Preoţi-vrăjitori, pe lângă descântece ritualice, făceau operaţii chirurgicale complicate şi erau căutaţi în vechea Europă pentru cunoştinţele lor medicale.

Citeste mai mult: adev.ro/nokljs

Operaţii chirurgicale complexe şi intervenţii de neurochirurgie Geto-dacii depăşesiră deja nivelul medicinei empirice. Deşi asimilaţi de greci şi romani lumii barbare, preoţii-vindecători ai triburilor dace dovedeau cunoştinţe avansate pentru acele vremuri. Există numeroase dovezi care atestă practicarea chirurgiei de către vindecătorii daci. Aceştia efectuau operaţii complicate, cu ajutorul bisturiului şi chiar intervenţii neurochirugicale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de instrumente, folosite de vindecători daci. De exemplu, la Grădiştea de Munte a fost descoperită în anii ’60 o trusă medicală folosită de vracii daci, care conţinea un bisturiu cu apărătoare de bronz, pensete, o tabletă din tuf vulcanic din silicaţi, care se aşeza pe răni şi ulceraţii ca anti-coagulant şi cicatrizant. Pe lângă acestea, s-au descoperit în acelaşi loc şi borcănaşe pentru alifii. Pentru arheologi era o dovadă care ducea cu gândul la practicarea chirurgiei de către daci. La Piatra Roşie, o altă descoperire din aproximativ aceeaşi perioadă întâreşte această teorie. S-a descoperit un scalpellum din bronz, folosit pentru intervenţii la nivel cutiei craniene. O altă mare descoperire arheologică făcută de către renumitul arheolog Ion Horaţiu Crişan, de această dată în aşezarea de la Poiana vine în sprijinul ideii că dacii practicau chirurgia în secolul î.Hr. Este vorba despre o nouă trusă cu instrumente chirugicale. În interiorul acesteia au fost descoperite pensete de bronz, bisturie cu lamă fină, dar şi sonde medicale. Alături de acestea era o placă de marmură de mici dimensiuni, folosită probabil pentru amestecarea alifiilor. Arheologul Horaţiu Crişan spunea că aceste instrumente au fost procurate din lumea greco-romană, dar atestă un nivel foarte ridicat al medicinei în lumea geto-dacă. Mai mult decât atât, a fost atestată şi practicarea în formă empirică a neurochirurgiei. ”În aşezarea de la Poiana s-a descoperit şi un schelet al cărui craniu a fost trepanat. Trepanaţia a fost reuşită şi bolnava a supravieţuit multă vreme după intervenţie. Este foarte probabil ca vindecătorii geto-daci pe lângă trepanaţii să fie efectuat şi alte intervenţii chirurgicale”, scria Ion Horaţiu Crişan, după descoperire în lucrarea ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Un alt specialist în istoria dacilor confirmă nivelul ridicat al intervenţiilor chirurgicale efectuate de geto-daci. ”Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare ale unei trepanaţii cicatrizate”, preciza şi Hadrian Daicoviciu în ”Dacii”. Şi într-o necropolă getică la Sărata-Monteoru a mai fost găsit un craniu cu trepanaţie. Dacii, experţi în medicina naturistă Atuul vindecătorilor daci a fost însă medicina naturistă, spun istoricii. Erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale şi a efectelor acestora. Medici greci sau romani veneau să înveţe de la vracii geto-daci folosirea plantelor în scopuri medicinale. Un bun exemplu este lucrarea ”De materia medica”, a medicului grec Pedanios Dioscoride. Acesta ar fi efectuat o călătorie în Dacia tocmai pentru a învăţa folosirea plantelor medicinale. În urma acestei experinţe, şi-a scris şi tratatul de medicină. O bună dovadă în acest sens o constituie cele peste 21 de nume de plante medicinale păstrate în graiul geto-dac, fără echivalent în lumea greacă şi romană. Ceea ce a învăţat de la vindecători daci şi a transmis mai departe Dioscoride a fost preluat secole de-a rândul de învăţaţi şi medici antici şi mai apoi medievali. ”Numele dacice de plante vindecătoare din operele lui Dioscoride şi Pseudo Apuleius oglindesc existenţa la daci a unei botanici medicinale cu îndelungate tradiţii”, preciza istoricul Hadrian Daicoviciu. Specialiştii spun că multe dintre tratamentele naturiste, prescrise de medicii daci şi notate de medicul grec, sunt şi astăzi folositoare. ”Indicaţiile terapeutice preconizate de Dioscoride sunt identice cu recomandările medicinei ştiinţifice moderne ori cu întrebuinţările lor populare de astăzi”, preciza şi Horaţiu Crişan. Totodată, este documentată şi folosirea apelor termale de la Călan, Geoagiu şi Băile Herculane, în scopuri terapeutice. Preoţii-vindecători şi elemente de psihiatrie la daci Cei care practicau medicina în Dacia sunt atestaţi de izvoarele antice. Făceau parte dintr-o clasă aparte. Erau preoţi şi medici în acelaşi timp. Se presupune că medicina a luat avânt odată cu generalizarea cultului zalmoxian. Preoţii acestuia erau şi medici. Mai mult decât atât, o revoluţie în societatea dacică, şi la nivelul ştiinţelor a avut loc odată cu Burebista şi apariţia lui Deceneu. Practic acesta din urmă a fost considerat unul dintre cei mai buni preoţi-medici daci. De altfel, importanţa medicului-preot în societatea dacică este dovedită de evoluţia rangurilor. După moartea lui Burebista, puterea în statul dac este preluată de aceşti medici-preoţi. Este vorba despre Deceneau şi Comosicus. Aceştia îmbinau elementele şamanice cu medicina. La căpătâiul unui bolnav aplicau şi tratamente practice, fie plante medicinale fie interveneţii chirurgicale, dar practicau şi ritualuri de vindecare, descântece şi încercau să scoată demonii din bolnav. ”Vraciul vindecător, pe lângă descântece, ştia să dreagă fracturi, să facă masaje, să deschidă abcese. El cunoştea efectul tămăduitor al plantelor, al apelor vindecătoare şi multe altele”, spune Ion Horaţiu Crişan, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Autorii antici arată că preoţii-medici ai dacilor aveau şi noţiuni moderne de medicină, precum consultarea pacientului în ansamblu, dar şi importanţa pe care o dădeau vindecării psihicului, numit de aceştia ”suflet”. Concepţia despre medicină şi importanţa sănătăţii psihicului este descrisă de Platon, care redă discuţia pe care a avut-o cu un medic-preot geto-dac. ”Aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui să o întreprindă[...]. Toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revârsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă vrem ca deopotrivă restul trupului şi capul să o ducă bine”, scria Platon în ”Dialoguri.

Citeste mai mult: adev.ro/nokljs

Operaţii chirurgicale complexe şi intervenţii de neurochirurgie Geto-dacii depăşesiră deja nivelul medicinei empirice. Deşi asimilaţi de greci şi romani lumii barbare, preoţii-vindecători ai triburilor dace dovedeau cunoştinţe avansate pentru acele vremuri. Există numeroase dovezi care atestă practicarea chirurgiei de către vindecătorii daci. Aceştia efectuau operaţii complicate, cu ajutorul bisturiului şi chiar intervenţii neurochirugicale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de instrumente, folosite de vindecători daci. De exemplu, la Grădiştea de Munte a fost descoperită în anii ’60 o trusă medicală folosită de vracii daci, care conţinea un bisturiu cu apărătoare de bronz, pensete, o tabletă din tuf vulcanic din silicaţi, care se aşeza pe răni şi ulceraţii ca anti-coagulant şi cicatrizant. Pe lângă acestea, s-au descoperit în acelaşi loc şi borcănaşe pentru alifii. Pentru arheologi era o dovadă care ducea cu gândul la practicarea chirurgiei de către daci. La Piatra Roşie, o altă descoperire din aproximativ aceeaşi perioadă întâreşte această teorie. S-a descoperit un scalpellum din bronz, folosit pentru intervenţii la nivel cutiei craniene. O altă mare descoperire arheologică făcută de către renumitul arheolog Ion Horaţiu Crişan, de această dată în aşezarea de la Poiana vine în sprijinul ideii că dacii practicau chirurgia în secolul î.Hr. Este vorba despre o nouă trusă cu instrumente chirugicale. În interiorul acesteia au fost descoperite pensete de bronz, bisturie cu lamă fină, dar şi sonde medicale. Alături de acestea era o placă de marmură de mici dimensiuni, folosită probabil pentru amestecarea alifiilor. Arheologul Horaţiu Crişan spunea că aceste instrumente au fost procurate din lumea greco-romană, dar atestă un nivel foarte ridicat al medicinei în lumea geto-dacă. Mai mult decât atât, a fost atestată şi practicarea în formă empirică a neurochirurgiei. ”În aşezarea de la Poiana s-a descoperit şi un schelet al cărui craniu a fost trepanat. Trepanaţia a fost reuşită şi bolnava a supravieţuit multă vreme după intervenţie. Este foarte probabil ca vindecătorii geto-daci pe lângă trepanaţii să fie efectuat şi alte intervenţii chirurgicale”, scria Ion Horaţiu Crişan, după descoperire în lucrarea ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Un alt specialist în istoria dacilor confirmă nivelul ridicat al intervenţiilor chirurgicale efectuate de geto-daci. ”Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare ale unei trepanaţii cicatrizate”, preciza şi Hadrian Daicoviciu în ”Dacii”. Şi într-o necropolă getică la Sărata-Monteoru a mai fost găsit un craniu cu trepanaţie. Dacii, experţi în medicina naturistă Atuul vindecătorilor daci a fost însă medicina naturistă, spun istoricii. Erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale şi a efectelor acestora. Medici greci sau romani veneau să înveţe de la vracii geto-daci folosirea plantelor în scopuri medicinale. Un bun exemplu este lucrarea ”De materia medica”, a medicului grec Pedanios Dioscoride. Acesta ar fi efectuat o călătorie în Dacia tocmai pentru a învăţa folosirea plantelor medicinale. În urma acestei experinţe, şi-a scris şi tratatul de medicină. O bună dovadă în acest sens o constituie cele peste 21 de nume de plante medicinale păstrate în graiul geto-dac, fără echivalent în lumea greacă şi romană. Ceea ce a învăţat de la vindecători daci şi a transmis mai departe Dioscoride a fost preluat secole de-a rândul de învăţaţi şi medici antici şi mai apoi medievali. ”Numele dacice de plante vindecătoare din operele lui Dioscoride şi Pseudo Apuleius oglindesc existenţa la daci a unei botanici medicinale cu îndelungate tradiţii”, preciza istoricul Hadrian Daicoviciu. Specialiştii spun că multe dintre tratamentele naturiste, prescrise de medicii daci şi notate de medicul grec, sunt şi astăzi folositoare. ”Indicaţiile terapeutice preconizate de Dioscoride sunt identice cu recomandările medicinei ştiinţifice moderne ori cu întrebuinţările lor populare de astăzi”, preciza şi Horaţiu Crişan. Totodată, este documentată şi folosirea apelor termale de la Călan, Geoagiu şi Băile Herculane, în scopuri terapeutice. Preoţii-vindecători şi elemente de psihiatrie la daci Cei care practicau medicina în Dacia sunt atestaţi de izvoarele antice. Făceau parte dintr-o clasă aparte. Erau preoţi şi medici în acelaşi timp. Se presupune că medicina a luat avânt odată cu generalizarea cultului zalmoxian. Preoţii acestuia erau şi medici. Mai mult decât atât, o revoluţie în societatea dacică, şi la nivelul ştiinţelor a avut loc odată cu Burebista şi apariţia lui Deceneu. Practic acesta din urmă a fost considerat unul dintre cei mai buni preoţi-medici daci. De altfel, importanţa medicului-preot în societatea dacică este dovedită de evoluţia rangurilor. După moartea lui Burebista, puterea în statul dac este preluată de aceşti medici-preoţi. Este vorba despre Deceneau şi Comosicus. Aceştia îmbinau elementele şamanice cu medicina. La căpătâiul unui bolnav aplicau şi tratamente practice, fie plante medicinale fie interveneţii chirurgicale, dar practicau şi ritualuri de vindecare, descântece şi încercau să scoată demonii din bolnav. ”Vraciul vindecător, pe lângă descântece, ştia să dreagă fracturi, să facă masaje, să deschidă abcese. El cunoştea efectul tămăduitor al plantelor, al apelor vindecătoare şi multe altele”, spune Ion Horaţiu Crişan, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Autorii antici arată că preoţii-medici ai dacilor aveau şi noţiuni moderne de medicină, precum consultarea pacientului în ansamblu, dar şi importanţa pe care o dădeau vindecării psihicului, numit de aceştia ”suflet”. Concepţia despre medicină şi importanţa sănătăţii psihicului este descrisă de Platon, care redă discuţia pe care a avut-o cu un medic-preot geto-dac. ”Aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui să o întreprindă[...]. Toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revârsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă vrem ca deopotrivă restul trupului şi capul să o ducă bine”, scria Platon în ”Dialoguri.

Citeste mai mult: adev.ro/nokljs

Mărturiile antice, dar şi descoperirile areheologice efectuate în aşezările geto-dace, demonstrează că strămoşii noştri erau experţi în medicină. Preoţi-vrăjitori, pe lângă descântece ritualice, făceau operaţii chirurgicale complicate şi erau căutaţi în vechea Europă pentru cunoştinţele lor medicale. Ştiri pe aceeaşi temă Steagul misterios al dacilor: balaurul cu cap de lup şi trup de şarpe ... Triburile geto-dacilor au fost renumite în lumea antică, pentru vitejia lor, dar şi pentru onestitate. „Cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, se referă la daci Herodot. Pe lângă o religie aparte, care propovăduia nemurirea sufletului şi existenţa fericită dincolo de moarte, neamul geto-dac avea, spun atât autorii antici cât şi descoperirile arheologice, o castă sacerdotală foarte pricepută în domeniul medicinei. O dezvoltare aparte a avut-o chirurgia, având în vedere şi caracterul războinic al triburilor geto-dace, iar astfel de intervenţii erau frecvente. Mai mult decât atât, există mărturii documentare care arată că medici greci sau romani călătoreau în ţinuturile dacilor pentru a se interesa de remedii şi plante medicinale pentru diferite boli, cerând sfatul preoţilor-vindecători ai dacilor. Vracii-şamani ai dacilor mai erau renumiţi şi pentru descântele care scoteau demonii din oameni. Operaţii chirurgicale complexe şi intervenţii de neurochirurgie Geto-dacii depăşesiră deja nivelul medicinei empirice. Deşi asimilaţi de greci şi romani lumii barbare, preoţii-vindecători ai triburilor dace dovedeau cunoştinţe avansate pentru acele vremuri. Există numeroase dovezi care atestă practicarea chirurgiei de către vindecătorii daci. Aceştia efectuau operaţii complicate, cu ajutorul bisturiului şi chiar intervenţii neurochirugicale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de instrumente, folosite de vindecători daci. De exemplu, la Grădiştea de Munte a fost descoperită în anii ’60 o trusă medicală folosită de vracii daci, care conţinea un bisturiu cu apărătoare de bronz, pensete, o tabletă din tuf vulcanic din silicaţi, care se aşeza pe răni şi ulceraţii ca anti-coagulant şi cicatrizant. Pe lângă acestea, s-au descoperit în acelaşi loc şi borcănaşe pentru alifii. Pentru arheologi era o dovadă care ducea cu gândul la practicarea chirurgiei de către daci. La Piatra Roşie, o altă descoperire din aproximativ aceeaşi perioadă întâreşte această teorie. S-a descoperit un scalpellum din bronz, folosit pentru intervenţii la nivel cutiei craniene. O altă mare descoperire arheologică făcută de către renumitul arheolog Ion Horaţiu Crişan, de această dată în aşezarea de la Poiana vine în sprijinul ideii că dacii practicau chirurgia în secolul î.Hr. Este vorba despre o nouă trusă cu instrumente chirugicale. În interiorul acesteia au fost descoperite pensete de bronz, bisturie cu lamă fină, dar şi sonde medicale. Alături de acestea era o placă de marmură de mici dimensiuni, folosită probabil pentru amestecarea alifiilor. Arheologul Horaţiu Crişan spunea că aceste instrumente au fost procurate din lumea greco-romană, dar atestă un nivel foarte ridicat al medicinei în lumea geto-dacă. Mai mult decât atât, a fost atestată şi practicarea în formă empirică a neurochirurgiei. ”În aşezarea de la Poiana s-a descoperit şi un schelet al cărui craniu a fost trepanat. Trepanaţia a fost reuşită şi bolnava a supravieţuit multă vreme după intervenţie. Este foarte probabil ca vindecătorii geto-daci pe lângă trepanaţii să fie efectuat şi alte intervenţii chirurgicale”, scria Ion Horaţiu Crişan, după descoperire în lucrarea ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Un alt specialist în istoria dacilor confirmă nivelul ridicat al intervenţiilor chirurgicale efectuate de geto-daci. ”Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare ale unei trepanaţii cicatrizate”, preciza şi Hadrian Daicoviciu în ”Dacii”. Şi într-o necropolă getică la Sărata-Monteoru a mai fost găsit un craniu cu trepanaţie. Dacii, experţi în medicina naturistă Atuul vindecătorilor daci a fost însă medicina naturistă, spun istoricii. Erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale şi a efectelor acestora. Medici greci sau romani veneau să înveţe de la vracii geto-daci folosirea plantelor în scopuri medicinale. Un bun exemplu este lucrarea ”De materia medica”, a medicului grec Pedanios Dioscoride. Acesta ar fi efectuat o călătorie în Dacia tocmai pentru a învăţa folosirea plantelor medicinale. În urma acestei experinţe, şi-a scris şi tratatul de medicină. O bună dovadă în acest sens o constituie cele peste 21 de nume de plante medicinale păstrate în graiul geto-dac, fără echivalent în lumea greacă şi romană. Ceea ce a învăţat de la vindecători daci şi a transmis mai departe Dioscoride a fost preluat secole de-a rândul de învăţaţi şi medici antici şi mai apoi medievali. ”Numele dacice de plante vindecătoare din operele lui Dioscoride şi Pseudo Apuleius oglindesc existenţa la daci a unei botanici medicinale cu îndelungate tradiţii”, preciza istoricul Hadrian Daicoviciu. Specialiştii spun că multe dintre tratamentele naturiste, prescrise de medicii daci şi notate de medicul grec, sunt şi astăzi folositoare. ”Indicaţiile terapeutice preconizate de Dioscoride sunt identice cu recomandările medicinei ştiinţifice moderne ori cu întrebuinţările lor populare de astăzi”, preciza şi Horaţiu Crişan. Totodată, este documentată şi folosirea apelor termale de la Călan, Geoagiu şi Băile Herculane, în scopuri terapeutice. Preoţii-vindecători şi elemente de psihiatrie la daci Cei care practicau medicina în Dacia sunt atestaţi de izvoarele antice. Făceau parte dintr-o clasă aparte. Erau preoţi şi medici în acelaşi timp. Se presupune că medicina a luat avânt odată cu generalizarea cultului zalmoxian. Preoţii acestuia erau şi medici. Mai mult decât atât, o revoluţie în societatea dacică, şi la nivelul ştiinţelor a avut loc odată cu Burebista şi apariţia lui Deceneu. Practic acesta din urmă a fost considerat unul dintre cei mai buni preoţi-medici daci. De altfel, importanţa medicului-preot în societatea dacică este dovedită de evoluţia rangurilor. După moartea lui Burebista, puterea în statul dac este preluată de aceşti medici-preoţi. Este vorba despre Deceneau şi Comosicus. Aceştia îmbinau elementele şamanice cu medicina. La căpătâiul unui bolnav aplicau şi tratamente practice, fie plante medicinale fie interveneţii chirurgicale, dar practicau şi ritualuri de vindecare, descântece şi încercau să scoată demonii din bolnav. ”Vraciul vindecător, pe lângă descântece, ştia să dreagă fracturi, să facă masaje, să deschidă abcese. El cunoştea efectul tămăduitor al plantelor, al apelor vindecătoare şi multe altele”, spune Ion Horaţiu Crişan, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Autorii antici arată că preoţii-medici ai dacilor aveau şi noţiuni moderne de medicină, precum consultarea pacientului în ansamblu, dar şi importanţa pe care o dădeau vindecării psihicului, numit de aceştia ”suflet”. Concepţia despre medicină şi importanţa sănătăţii psihicului este descrisă de Platon, care redă discuţia pe care a avut-o cu un medic-preot geto-dac. ”Aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui să o întreprindă[...]. Toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revârsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă vrem ca deopotrivă restul trupului şi capul să o ducă bine”, scria Platon în ”Dialoguri.

Citeste mai mult: adev.ro/nokljs

Mărturiile antice, dar şi descoperirile areheologice efectuate în aşezările geto-dace, demonstrează că strămoşii noştri erau experţi în medicină. Preoţi-vrăjitori, pe lângă descântece ritualice, făceau operaţii chirurgicale complicate şi erau căutaţi în vechea Europă pentru cunoştinţele lor medicale. Ştiri pe aceeaşi temă Steagul misterios al dacilor: balaurul cu cap de lup şi trup de şarpe ... Triburile geto-dacilor au fost renumite în lumea antică, pentru vitejia lor, dar şi pentru onestitate. „Cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, se referă la daci Herodot. Pe lângă o religie aparte, care propovăduia nemurirea sufletului şi existenţa fericită dincolo de moarte, neamul geto-dac avea, spun atât autorii antici cât şi descoperirile arheologice, o castă sacerdotală foarte pricepută în domeniul medicinei. O dezvoltare aparte a avut-o chirurgia, având în vedere şi caracterul războinic al triburilor geto-dace, iar astfel de intervenţii erau frecvente. Mai mult decât atât, există mărturii documentare care arată că medici greci sau romani călătoreau în ţinuturile dacilor pentru a se interesa de remedii şi plante medicinale pentru diferite boli, cerând sfatul preoţilor-vindecători ai dacilor. Vracii-şamani ai dacilor mai erau renumiţi şi pentru descântele care scoteau demonii din oameni. Operaţii chirurgicale complexe şi intervenţii de neurochirurgie Geto-dacii depăşesiră deja nivelul medicinei empirice. Deşi asimilaţi de greci şi romani lumii barbare, preoţii-vindecători ai triburilor dace dovedeau cunoştinţe avansate pentru acele vremuri. Există numeroase dovezi care atestă practicarea chirurgiei de către vindecătorii daci. Aceştia efectuau operaţii complicate, cu ajutorul bisturiului şi chiar intervenţii neurochirugicale. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de instrumente, folosite de vindecători daci. De exemplu, la Grădiştea de Munte a fost descoperită în anii ’60 o trusă medicală folosită de vracii daci, care conţinea un bisturiu cu apărătoare de bronz, pensete, o tabletă din tuf vulcanic din silicaţi, care se aşeza pe răni şi ulceraţii ca anti-coagulant şi cicatrizant. Pe lângă acestea, s-au descoperit în acelaşi loc şi borcănaşe pentru alifii. Pentru arheologi era o dovadă care ducea cu gândul la practicarea chirurgiei de către daci. La Piatra Roşie, o altă descoperire din aproximativ aceeaşi perioadă întâreşte această teorie. S-a descoperit un scalpellum din bronz, folosit pentru intervenţii la nivel cutiei craniene. O altă mare descoperire arheologică făcută de către renumitul arheolog Ion Horaţiu Crişan, de această dată în aşezarea de la Poiana vine în sprijinul ideii că dacii practicau chirurgia în secolul î.Hr. Este vorba despre o nouă trusă cu instrumente chirugicale. În interiorul acesteia au fost descoperite pensete de bronz, bisturie cu lamă fină, dar şi sonde medicale. Alături de acestea era o placă de marmură de mici dimensiuni, folosită probabil pentru amestecarea alifiilor. Arheologul Horaţiu Crişan spunea că aceste instrumente au fost procurate din lumea greco-romană, dar atestă un nivel foarte ridicat al medicinei în lumea geto-dacă. Mai mult decât atât, a fost atestată şi practicarea în formă empirică a neurochirurgiei. ”În aşezarea de la Poiana s-a descoperit şi un schelet al cărui craniu a fost trepanat. Trepanaţia a fost reuşită şi bolnava a supravieţuit multă vreme după intervenţie. Este foarte probabil ca vindecătorii geto-daci pe lângă trepanaţii să fie efectuat şi alte intervenţii chirurgicale”, scria Ion Horaţiu Crişan, după descoperire în lucrarea ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Un alt specialist în istoria dacilor confirmă nivelul ridicat al intervenţiilor chirurgicale efectuate de geto-daci. ”Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate: craniul unui schelet descoperit la Poiana prezintă urme clare ale unei trepanaţii cicatrizate”, preciza şi Hadrian Daicoviciu în ”Dacii”. Şi într-o necropolă getică la Sărata-Monteoru a mai fost găsit un craniu cu trepanaţie. Dacii, experţi în medicina naturistă Atuul vindecătorilor daci a fost însă medicina naturistă, spun istoricii. Erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale şi a efectelor acestora. Medici greci sau romani veneau să înveţe de la vracii geto-daci folosirea plantelor în scopuri medicinale. Un bun exemplu este lucrarea ”De materia medica”, a medicului grec Pedanios Dioscoride. Acesta ar fi efectuat o călătorie în Dacia tocmai pentru a învăţa folosirea plantelor medicinale. În urma acestei experinţe, şi-a scris şi tratatul de medicină. O bună dovadă în acest sens o constituie cele peste 21 de nume de plante medicinale păstrate în graiul geto-dac, fără echivalent în lumea greacă şi romană. Ceea ce a învăţat de la vindecători daci şi a transmis mai departe Dioscoride a fost preluat secole de-a rândul de învăţaţi şi medici antici şi mai apoi medievali. ”Numele dacice de plante vindecătoare din operele lui Dioscoride şi Pseudo Apuleius oglindesc existenţa la daci a unei botanici medicinale cu îndelungate tradiţii”, preciza istoricul Hadrian Daicoviciu. Specialiştii spun că multe dintre tratamentele naturiste, prescrise de medicii daci şi notate de medicul grec, sunt şi astăzi folositoare. ”Indicaţiile terapeutice preconizate de Dioscoride sunt identice cu recomandările medicinei ştiinţifice moderne ori cu întrebuinţările lor populare de astăzi”, preciza şi Horaţiu Crişan. Totodată, este documentată şi folosirea apelor termale de la Călan, Geoagiu şi Băile Herculane, în scopuri terapeutice. Preoţii-vindecători şi elemente de psihiatrie la daci Cei care practicau medicina în Dacia sunt atestaţi de izvoarele antice. Făceau parte dintr-o clasă aparte. Erau preoţi şi medici în acelaşi timp. Se presupune că medicina a luat avânt odată cu generalizarea cultului zalmoxian. Preoţii acestuia erau şi medici. Mai mult decât atât, o revoluţie în societatea dacică, şi la nivelul ştiinţelor a avut loc odată cu Burebista şi apariţia lui Deceneu. Practic acesta din urmă a fost considerat unul dintre cei mai buni preoţi-medici daci. De altfel, importanţa medicului-preot în societatea dacică este dovedită de evoluţia rangurilor. După moartea lui Burebista, puterea în statul dac este preluată de aceşti medici-preoţi. Este vorba despre Deceneau şi Comosicus. Aceştia îmbinau elementele şamanice cu medicina. La căpătâiul unui bolnav aplicau şi tratamente practice, fie plante medicinale fie interveneţii chirurgicale, dar practicau şi ritualuri de vindecare, descântece şi încercau să scoată demonii din bolnav. ”Vraciul vindecător, pe lângă descântece, ştia să dreagă fracturi, să facă masaje, să deschidă abcese. El cunoştea efectul tămăduitor al plantelor, al apelor vindecătoare şi multe altele”, spune Ion Horaţiu Crişan, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”. Autorii antici arată că preoţii-medici ai dacilor aveau şi noţiuni moderne de medicină, precum consultarea pacientului în ansamblu, dar şi importanţa pe care o dădeau vindecării psihicului, numit de aceştia ”suflet”. Concepţia despre medicină şi importanţa sănătăţii psihicului este descrisă de Platon, care redă discuţia pe care a avut-o cu un medic-preot geto-dac. ”Aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui să o întreprindă[...]. Toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi, revârsându-se din suflet, aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să-i dăm îngrijire dacă vrem ca deopotrivă restul trupului şi capul să o ducă bine”, scria Platon în ”Dialoguri.

Citeste mai mult: adev.ro/nokljs