vineri, 15 iulie 2016

Blestemul comorilor din Bărăgan și Fantomele de pe Dealul Luncanilor




Pentru majoritatea românilor, Bărăganul nu este altceva decât o câmpie nesfârşită unde iarna muşcă viscolul, iar vara soarele arde ucigător. Însă, foarte puţini oameni cunosc suita de mistere care învăluie oceanul de câmpie dintre Marea Neagră, Carpaţi şi Dunăre, un tărâm evocat deseori de Panait Istrati şi Fănuş Neagu. Conform legendelor locale, în pământurile câmpiei se află îngropate numeroase comori păzite de blesteme crunte. Undeva între Călăraşi şi Lehliu se găseşte satul Dor Mărunt, celebru nu demult pentru frumoşii armăsari care alcătuiau cea mai mare herghelie de cai de rasă din Bărăgan. Aici se află, însă, îngropate şi comori străvechi, străjuite de flăcări ireale, de un albastru nelumesc, care dansează în puterea nopţii pe necuprinsul câmpurilor.

Monezile de aur



Celebru în acest sens este locul denumit La Movilă, unde, înainte de Revoluţia din 1989, un sătean a descoperit, în timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire mărinimoasă, localnicul i-a împărţit frăţeşte cu ceilalţi săteni. Nu a durat mult până când despre această ispravă a aflat şi Miliţia, care s-a autoînfiinţat şi a confiscat ţăranilor toate monedele găsite. Soarta blestemată a comorilor este întărită de povestea lui Gheorghe Prepeliţă, un sătean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepeliţă nu a suflat un cuvânt, dar sătenii vedeau cum neamul lui îşi construieşte case şi grajduri noi, se îmbracă scump, îşi cumpără turme de oi şi vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepeliţă se arunca fără motiv într-o fântână. La câteva săptămâni după, ginerele săteanului are aceeaşi soartă, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepeliţă să se spânzure de aceeaşi fântână.

Blestemul comorii lui Pintecan



La fel de sinistru este – spun legendele – şi blestemul comorii lui Pintecan, un alt sătean care a găsit un butoiaş cu galbeni de aur, îngropat la rădăcina unui nuc. În noaptea imediat următoare, „norocosul” Pintecan aude în vis o voce care-i porunceşte să construiască o biserică pe locul unde a descoperit banii sau îl va ajunge blestemul comorii. Dimineaţă, Pintecan a ignorat visul, grăbit să se îmbogăţească. Şi-a împărţit comoara în familie şi s-a apucat de afaceri prospere.  La doi ani de la eveniment, când se întorcea acasă, şi-a găsit băieţelul de doi ani spânzurat între gratiile de la pătuţ. În noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeaşi voce care l-a avertizat că dacă nu face biserică, va  fi lovit de necazuri şi mai mari. Şocat, omul a construit cea de-a două biserică a satului, care este vizibilă şi astăzi.

Fantomele de pe Dealul Luncanilor



Undeva în inima Moldovei, între oraşele Iaşi şi Paşcani, se află satul Sârca, din care se poate ajunge în comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizează orice drumeţ care vrea să plece la ceas de seară spre Luncani. Mai ales dacă drumeţul este un om bun cu inimă curată, deoarece fantomele pripășite în aceste locuri, pândesc în special pe cei cu suflet bun. Stau mărturie, în acest sens, întâmplările înspăimântătoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruţa Muscalu, Maria Piper şi alţii. Sălaşul fantomelor din zonă este cantonat undeva la capătul unui iaz secat, unde – conform poveştilor – oamenilor le apar stafii care-i urmăresc cale de 3 kilometri până în satul Goești. Bătrânii povestesc că în locul blestemat au fost îngropaţi fără împărtăşanie şi lumânare mulţi soldaţi ucişi în 1917, în  decursul primului Război Mondial. Astfel se explică de ce zeci de drumeţi spun că au văzut, odată cu căderea nopţii, siluete translucide, albe şi tăcute care pluteau alături de ei, întotdeauna pe partea dreaptă a drumului. Bătrânii spun că soldaţii-fantome, care acum sunt prinşi între lumi, stafiile lor apărându-le în special oamenilor cu suflet bun şi copiilor, aşteaptă ca pe dealul Luncanilor să se facă o slujbă de pomenire a sufletelor şi o sfinţire a locului.

 Sursa: http://www.gorj-domino.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu