Scheletele
uriaşilor descoperite în întreaga lume dovedesc că, în vremuri
străvechi, pe Pământ au trăit oameni cu înălţimi colosale.
În
legendele româneşti apar făpturi de dimensiuni gigantice care ar fi
trăit cândva prin aceste locuri. Uriaşii au fost la început fiinţe
blajine, dar s-au înrăit, aşa că Dumnezeu a trimis potopul ca să-i
nimicească. Începând cu Goliat din Vechiul Testament, relatările despre
giganţi sunt prezente în toate mitologiile lumii. Dar care este
adevărul? Au existat cu adevărat sau sunt doar plăsmuiri ale vechilor
popoare? Arheologii au descoperit pe toate continentele sute de schelete
de giganţi, ca mărturie că uriaşii n-au fost doar legende. În România,
în mai multe locuri, au fost dezgropate oasele unor oameni de câteva ori
mai înalţi decât cei de azi. Descoperirile au stârnit vâlvă şi circulă
pe Internet, însă oamenii de ştiinţă nu s-au pronunţat cu privire la
autenticitatea acestor dovezi. Folclorul din Ţara Bârsei e plin şi el de
poveşti cu giganţi, care au modelat geografia locului. Dacă legendele
vor fi confirmate de antropologi, acesta va fi doar începutul care va
schimba istoria omenirii.
Uriaşii din Piatra Craiului şi Munţii Perşani
Se
zice că, pe vremea când pământul României de azi era un fund de mare,
au venit dinspre Răsărit nişte uriaşi. Călcând din munte în munte, s-au
oprit pe Piatra Mare. Până în Făgăraş, oricât de mare le-ar fi fost
pasul, nu puteau ajunge, aşa că au ridicat o movilă ca să aibă unde pune
piciorul. Au scobit piatra din zona Timişului şi au aruncat-o în mare,
pe locul unde este acum Tâmpa, până ce s-a ridicat deasupra apei muntele
pe care îl vedem acum. Aşa s-a născut muntele braşovenilor. Legenda ar
confirma şi ipoteza că în interiorul Tâmpei ar fi un lac imens. Uriaşii
s-au implicat şi în geneza piramidelor de la Şona. O legendă povesteşte
că uriaşii, după ce au trecut Oltul, şi-au scuturat încălţările de noroi
şi astfel au luat naştere cele opt enigmatice movile. Şi astăzi,
localnicii continuă să creadă în uriaşi şi transmit mai departe poveţele
moştenite cum că nu e bine să facem săpături în zonă, ca să nu-i
deranjăm pe giganţii care îşi au sălaşul sub piramide. Colinele de la
Cristian ar fi opera unui copil de uriaş, care, jucându-se, a scăpat
pământul adunat în poală şi astfel s-au înălţat dealurile de azi. În Pia
tra
Craiului, pe peretele de Vest, la 1.600 m altitudine, se poate observa
un fenomen carstic cu totul deosebit, denumit Poarta Basmelor. Seamănă
cu o uriaşă intrare spre adâncul pământului. Legenda spune că pe acest
munte îşi ducea veacul un uriaş. Un flăcău viteaz i-a venit de hac
aruncând cu pietre în el. Pietrele au trecut prin trupul uriaşului,
făcându-i găuri mari. Namila a împietrit şi astfel s-a format Poarta
Basmelor. Cele patru pietre care l-au doborât pe uriaş se pot vedea şi
astăzi, în apropierea porţii. Peştera Comăna din Munţii Perşani este şi
ea sediul unei legende despre făpturi mitice, numele lor rămânând în
denumirile galeriilor. Astfel, există o Sală a Uriaşilor, descoperită în
1994. Se pare că Ţara Bârsei a fost populată cândva de umanoizi cu
statură colosală, buni la suflet, care stăteau la masă cu oamenii. Au
fost creaţi de Dumnezeu şi anihilaţi tot de el, după ce s-a dovedit că
sunt al doilea experiment eşuat, după cel al căpcăunilor.
Misterioasele cutremure din Buşteni
Legendele
n-au rămas doar simple legende. În „Viitor cu cap de mort“, Radu
Cinamar, reluând un articol din Monitorul Expres, relatează straniile
întâmplări din Buşteni, care în final duc la confirmarea existenţei
uriaşilor. Bucegi, unde se află Sfinx-ul, cea mai misterioasă structură
antropomorfică din Carpaţi, a fost bănuit dintotdeauna că este străbătut
de galerii subterane. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul
„Cezar Petrescu“ din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor
stranii la care a fost martor, a povestit pentru prima oară în 2004
despre fenomenele stranii trăite de locuitorii din Buşteni. „În
1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau
insomnii. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie.
Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se
simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel puţin 20 de persoane“,
povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate
stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. Au
încetat la fel de brusc cum apăruseră. Apoi au început cutremurele.
Nişte mişcări ale scoarţei ciudate, neînregistrate de seismografe, dar
simţite de toată lumea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3
ani. „Se produceau la ore fixe: la 20 şi la 3 noaptea. În fiecare
zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după
alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Buşteni-Sinaia. Uneori cuprindeau
doar un cartier din Buşteni. Se auzea din Pământ un vuiet, ca şi cum
s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici
mişcări orizontale, nici verticale“, povesteşte Traian. În acea
perioadă, nu se făcuseră niciun fel de săpături în zonă. În Vrancea, n-a
fost niciun cutremur cu magnitudine semnificativă. A numărat peste 100
de astfel de mişcări seismeice, de 3-4 grade pe scara Richer. Au căzut
câteva coşuri de pe acoperişuri, în zidurile caselor au apărut câteva
fisuri.
Fenomene electrice inexplicabile
A
urmat un nou fenomen: locuitorii din Buşteni s-au încărcat energetic
într-un mod de neînţeles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mâna obiecte
sau fiinţe fără să se electrocuteze. La atingerea palmei de corp apăreau
arsuri, iar oamenii evitau să-şi mai strângă mâinile. „Am avut
multă vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a bătut pe umăr,
amical. Prin cămaşă, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu.
Pielea s-a înroşit. Pe întuneric, atunci când atingem unele obiecte,
ieşeau scântei“, îşi aduce aminte muzeograful. „Aveam nişte
căşti de radioamator. Recepţionam cu ele un program de radio. Dar am
observat că numai în zona Buşteni. Ieşind din oraş, spre Bucureşti sau
Braşov, nu mai recepţionam nimic. Cred că exista un puternic câmp
energetic în zonă care amplifica semnalele radio“, crede Traian. A
mai observat şi alte fenomene bizare. În jurul Crucii de pe Caraiman
apar deseori aureole ciudate şi chiar holograme. Într-o dimineaţă, pe un
soare splendid, fără nici o urmă de ploaie în ultimele zile, a văzut un
curcubeu imens, cu o strălucire neobişnuită. Un capăt pornea din
cartierul Zamora, iar celălalt era ancorat în Crucea de pe Caraiman.
Curcubeul apăruse în contradicţie cu legile fireşti ale naturii.
Deseori, muntele Caraiman este înconjurat de un brâu lăptos de nori.
Acest inel compact este prezent numai în partea de mijloc a masivului.
Piscul şi baza muntelui rămân neînvăluite în ceaţă. „Timp de două
luni, în muzeul unde lucrez, luminile se stingeau şi se aprindeau,
într-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am
chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defecţiune“, povesteşte Traian.
10 ani de la descoperirile din Bucegi
Traian
are o teorie proprie. Crede că toate anomaliile din Buşteni vin de la
nişte galerii din măruntaiele munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane
sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepământene.
Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona Crucii de pe
Caraiman.
Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau
recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare.
Dar Traian nu poate spune şi cine produce acele amplificări stranii, în
ce scop şi cui îi sunt destinate bizarele mesaje radio. „Convingerea
mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul
despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte
larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu
vor să comunicăm. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să
înţeleagă nişte lucruri“, conchide geologul. Speră că fenomenele
se vor intensifica şi până la urmă vor deveni o cale de comunicare între
cele două civilizaţii. Oricum, e mai mult decât tăcerea pe care au
oferit-o până acum oamenii de ştiinţă. Însă Radu Cinamar a făcut
legătura cu nişte informaţii secrete care au ajuns la el şi care explică
fenomenele stranii din Buşteni prin existenţa unor culoare subterane în
munte, formaţiuni săpate de uriaşi. Descoperirea acestora s-ar fi
produs exact acum 10 ani, în iulie 2003, când zona a fost cercetată de o
echipă a Pentagonului. Burghiul cu care s-a forat a dat peste o
încăpere cu pereţii şlefuiţi. De aici pornea un tunel. Intrarea era
ferecată cu un scut energetic. Trei oameni au murit atingându-l. Însă
americanii au descoperit cum se poate trece de acest zid, acţionând un
triunghi încrustat în piatră. S-a intrat astfel în Marea Galerie,
luminată, însă nu se ştie de unde.
Mesele la care au stat uriaşii
Cei
care au pătruns în tunele spun că după Marea Galerie urma Sala
Proiecţiilor, înaltă de 30 de metri, în care se aflau mai multe mese de
piatră, înalte de doi metri, la care nu s-ar putea aşeza un om de talie
obişnuită. Suprafaţa meselor era acoperită de o scriere ciudată şi cu
aparate necunoscute care emiteau semnale luminoase. La apropierea de
ele, se proiectau automat holograme imense cu imagini din diferite
domenii ştiinţifice, inclusiv cu datele genetice ale fiinţelor
nepământene care au realizat toată această tehnologie. „Cei care au
construit întregul edificiu trebuie că erau foarte înalţi, altfel nu se
pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala
Proiecţiilor“, conchide autorul. Printre informaţiile furnizate de
extratereştri, apar şi cele legate de enigmele din istoria Terrei,
inclusiv dispariţia dinozaurilor sau viaţa lui Iisus. Galeriile din
Bucegi s-ar continua până în Irak, Tibet şi Egipt. Cartea lui Cinamar
pare o fabulaţie science-fiction, dar autorul susţine că în poveste a
fost implicat însuşi Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României,
care a fost chemat la Casa Albă. Americanii şi chiar Papa Paul al II-lea
au îndemnat oficialii români să nu dezvăluie nimic despre cele
descoperite în adâncurile Munţilor Bucegi. În lipsa unor dovezi
recunoscute oficial, totul a rămas o poveste. Însă ideea uriaşilor nu
era nouă în România. Minerii de la Roşia Montană povestesc că în 1976,
securitatea a închis o galerie străjuită de o piatră ciudată. Aici s-au
găsit nişte oase umane imense. Scheletul ar fi avut cam 10 metri
lungime. Rămăşiţele au fost ambalate în lăzi şi trimise la Moscova şi
nimeni n-a mai auzit nimic de ele.
România, ţara oamenilor mari
În
România, schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, la
Cetăţeni (2005), sub mănăstirea Negru Vodă, personaj despre care se
spune că avea el însuşi o statură impunătoare. Ţara Haţegului este şi ea
plină de legende despre uriaşi. La începutul secolului XX, în
depresiunea dintre Petroşani şi Deva, s-au găsit câteva schelete despre
care s-a crezut că aparţineau uriaşilor. Numeroase legende vorbesc
despre cetatea de la Onceşti (Maramureş), ca fiind sălaşul uriaşilor.
Necropola de la Argedava (Cetatea lui Burebista) a adăpostit mormintele a
80 de oameni înalţi de 5 metri. Tot aici s-au mai găsit şi calendare
solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut,
cu tot cu oasele uriaşilor. În zona Bihorului, se povesteşte din bătrâni
că Decebal a fost de acord să-i lase pe uriaşi să trăiască în Munţii
Apuseni, cu condiţia ca aceştia să-i păzească comorile. Legendele despre
existenţa uriaşilor în zonă s-au perpetuat până azi. La Scăieni (1985),
judeţul Buzău, au fost dezgropate de asemenea două schelete de uriaşi.
Localitatea Măriuţa din judeţul Călăraşi este locul din care au fost
deshumate trei schelete de uriaşi, dintre care unul fără cap. În România
există Peştera Uriaşilor, Movila Uriaşului, Mormântul Uriaşului,
Cetatea Uriaşului. Toate aceste toponimii amintesc de oamenii înalţi
care au populat spaţiul românesc. În întreaga lume au fost găsite oase
de giganţi şi, la fel ca la noi, totul a fost trecut sub tăcere, cu
toate că există fotografii şi relatări în presă. În total, se vorbeşte
de peste 200 de schelete de umanoizi cu înălţimi de la 3 la 20 de metri.
Absolut niciun antropolog nu a confirmat autenticitatea lor.
- Cel mai înalt roman era trac
Strămoşii
noştri traci aveau reputaţia de bărbaţi bine făcuţi. Cel mai înalt om
al antichităţii se pare că era trac. Gaius Iulius Verus Maximinus
(173-238) s-a născut într-un sat din Tracia. Tatăl său se numea Micca,
iar mama, Ababa. A ajuns împăratul Imperiului Roman (235-238), primul de
origine barbară. Cu el a început criza secolului III din Imperiul
Roman. A fost cunoscut sub numele de Maximin Tracul şi a luptat cu
triburile germanice de la Nord de Dunăre. Se spune despre el că avea
2,62 m şi putea ridica singur un car încărcat.
Sursa: www.efemeride.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu