Fantomele de pe Dealul Luncanilor
Undeva în inima Moldovei, între oraşele Iaşi şi Paşcani, se află satul Sarca
din care se poate ajunge în comuna Luncani. Faptele stranii petrecute
aici avertizează orice drumeţ care vrea să plece la ceas de seară spre
Luncani. Mai ales dacă drumeţul este un om bun cu inima curată, deoarece
fantomele pripăşite în aceste locuri, pândesc în special pe cei cu
suflet bun. Stau mărturie în acest sens, întâmplările înspăimântătoare
prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu,
Petruța Muscalul, Maria Piper şi alţii.
Sălaşul fantomelor din zona este
cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde – conform poveştilor –
oamenilor le apar stafii care-i urmăresc cale de 3 kilometri până în
satul Goești. Bătrânii povestesc că în locul blestemat au fost îngropaţi
fără împărtășanie şi lumânare mulţi soldaţi ucişi în 1917, în decursul
primului Război Mondial. Astfel se explică de ce zeci de drumeţi spun că
au văzut odată cu căderea nopţii, siluete translucide, albe şi tăcute
care pluteau alături de ei, întotdeuna pe partea dreaptă a drumului.
Bătrânii spun că soldații-fantome, care acum sunt prinşi între lumi,
stafiile lor apărându-le în special oamenilor cu suflet bun şi copiilor,
aşteaptă ca pe dealul Luncanilor să se facă o slujbă de pomenire a
sufletelor şi o sfinţire a locului.
Costeşti, locul unde duhurile dau cu pietre
Localitatea Costeşti din judeţul Argeş a
figurat acum câţiva ani în toiul dezbaterilor specialiştilor în
paranormal. Cazul în sine a fost observat şi filmat de numeroşi martori
oculari, ceea ce-i dă un plus de credibilitate. Totul a început în
noaptea zilei de 20 martie 1997, când asupra casei familiei Panait
Drăghici s-a abătut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni,
în urma căreia atât proprietarii, cât şi vecinii lor s-au ales cu o
spaimă soră cu moarte, precum şi cu acoperişurile distruse şi ferestrele
sparte. După prima seară „paranormală”, ploaia de pietre a continuat a
doua zi, tot la lăsarea serii. Până în noaptea de 24 martie, înainte de
sărbătoarea de Bunavestire, întâmplarea s-a repetat consecutiv în
fiecare seară, poliţia locală din Costeşti rezumându-se la a observa
ciudatul fenomen alături de tot satul, după care a întocmit un raport de
pagube şi distrugere fără făptaş. După Bunavestire, ploaia de pietre a
încetat brusc. Liniştea a durat doar până pe 29 august 1997, când
tirurile de pietre aruncate de mâini invizibile au reînceput mai violent
decât în primăvară. Oamenii au apelat la Georgică Creţu, preotul paroh
din Costeşti care a venit în casa lor chiar în timpul unei ploi de
pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.
Spre surprinderea tuturor, pe întreaga durată a slujbei atacul a
încetat, pentru a reîncepe însă la scurt timp după aceea.
Culmea manifestărilor bizare din
Costeşti s-a înregistrat pe 4 septembrie 1997. În acea zi, mobilele au
început să se mişte prin casă dintr-o cameră în alta, mutate parcă de
nişte cărăuşi invizibili. Peste doar câteva zile, creştinii urmau să
sărbătorească Naşterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Liniştea s-a
aşternut de atunci asupra gospodăriei familiei Drăghici. Entuziaştii
fenomenelor paranormale sunt de părere că atacul s-a datorat unor demoni
sau unor furtuni magnetice. Alţii înaintează ipoteza unui fenomen
evident de Poltergeist. Făptaşa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie
care pe parcursul întregii sale vieţi s-a certat cu familia Drăghici.
Mai mult, în timpul acceselor sale de furie, bătrâna Achilina aruncă cu
pietre în casa vecinilor săi. Achilina Marciuc a murit singură într-o
mizerie cruntă pe data de 11 august 1987. Se pare că spiritul neadormit
al bătrânei i-a urât atât de mult pe membrii familiei Drăghici, încât a
dat cu pietre în casa vecinilor atât în lumea acesta, cât şi de pe lumea
cealaltă.
Poeni, satul blestemat de lupi
Satul Poeni de la poalele Munţilor
Poiana Ruscă ascunde nişte întâmplări care ar face cinste oricărui roman
de groază marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale
lupilor îndreptate asupra mai multor săteni. O femeie, Maria Sârbu, a
fost chiar omorâtă şi devorată de ceea ce, la prima vedere, pare un lup.
Însă toţi zoologii afirmă că, de obicei, lupii nu atacă oamenii decât
dacă sunt turbaţi, ceea ce în povestea de faţă este puţin probabil.
Totodată, în nicio circumstanţă lupii nu devin mâncători de oameni,
fenomen care se întâlneşte doar în cazul tigrilor, leilor şi
leoparzilor. Misterul de la Poeni se adânceşte şi mai mult dacă luăm în
calcul faptul că în zona respectivă nu mai existau lupi de peste o sută
de ani.
Bătrânii satului sunt de părere că
făptaşul nu a putut fi în ruptul capului un lup obişnuit, ci că animalul
care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum
se spune în aceste părţi strigoiului. Cei care au scăpat povestesc că
fiară din altă lume arată precum un câine mare, negru cu blană zburlită,
care nu lasă urmă pe zăpadă sau prin praf atungi când fuge, ca şi cum
ar fi plutit. De asemnea, poveştile spun că arătarea dispărea
instantaneu dacă oamenii apucau să-şi facă semnul crucii sau să
roasteasca o rugăciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se ştie
exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de părere că povestea
neamului muşcat de fiară necurată începe acum peste două sute de ani,
când cineva din familia respectivă ar fi omorât un alt sătean pentru a-i
fură o armă foarte valoroasă. Cel ucis era unicul fiu al unei bătrâne
care în ziua înmormântării ar fi aruncat în cimitir un greu blestem
asupra neamului ucigaşului fiului său.
Balta Vrăjitoarelor
Satul Boldeşti. Pădurea Boldu-Creteasca.
Lângă Bucureşti, la doar 30 de minute distanţă de pădurea Cernica,
există o baltă blestemată, recunoscută şi temută inclusiv în prezent de
localnici. Ascunsă în mijlocul pădurii Boldu-Creteasca, balta este la
prima vedere un banal ochi de apă de dimensiuni mai mult decât modeste,
cu un diametru de doar 5 metri. În ciuda aparenţei obişnuite, se spune
că peticul de apă este înconjurat de forţe din alte lumi şi este loc de
manifestări inexplicabile.
Faima bălţii este demult cunoscută de
vrăjitoarele ţigănci care se adună din lumea întreagă aici, în prejma
nopţilor de Sfântul Gheorghe, Sânziene şi Sfântul Andrei, atunci când se
spune că se deschid temporar porţile spre celelalte tărâmuri. Balta
este un loc al puterii transmis din generaţie în generaţie în rândul
vrăjitoarelor. Se pare că orice vrajă, blestem sau dezlegare spuse pe
malul acestei mici bălți ascunse la marginea Bucureştilor se
îndeplineşte negreşit. Parcă pentru a adăuga un miez de adevăr în
povestea vrăjitoarelor, există oameni care au observat în preajma bălţii
o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare şi furtuni iscate
din senin în perimetrul restrâns al bălţii. De asemenea, numeroase
animalele (cai, vite, oi, capre, câini sau pisici) refuză să bea apă de
aici, preferând parcă să moară de sete decât să se adape din baltă.
Balta, care are o adâncime de doar un
metru şi jumătate, nu seacă, nu se măreşte, nu se micşorează niciodată –
indiferent dacă este secetă sau plouă abundent. Cu toate acestea,
conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zonă spun că
au aruncat în ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi
dispărut fără urmă în două săptămâni.
Sursa: http://www.worldwideromania.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu